Ca in fiecare an, pe 8 aprilie, Asociatia Gipsy Eye organizeaza „Ziua Internationala a Rromilor”. Anul aceasta este insa special deoarece:
- Ziua Rromilor va fi sarbatorita 2 zile la rand;
- 44 de tineri sunt implicati in organizarea evenimentului, dintre care 14 sunt rromi, 10 lipoveni si 20 romani; asadar Ziua Rromilor va fi sarbatorita in spiritul diversitatii de toata comunitatea, nu doar de rromi;
- veti putea asista la 4 workshopuri culturale cu degustari, muzica, traditii, obiceiuri, farmece...;
- veti dansa, veti vedea o nunta si 4 coregrafii creative, ce promoveaza cate un mesaj impotriva discriminarii.
Lansam invitatia catre toti promotorii tolerantei si culturalitatii de a participa la acest eveniment, ce se va derula in Foru Sukar (Targu Frumos, jud. Iasi), la Casa de Cultura „Garabet Ibraileanu”, in perioada 8-9 aprilie 2010, intre orele 15-19.
Evenimentul este organizat de Asociatia Gipsy Eye impreuna cu Asociatia ASIRYS, si este parte integranta din proiectul „Mesageri impotriva discriminarii”, finantat prin Programul Tineret in Actiune, cu sprijinul Comisiei Europene.
Printre invitatii confirmati ai evenimentului sunt: Centrul Regional de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Iasi si trupa Gipsy Eye.
Mai jos va prezentam detaliat programul activitatilor:
Workshop 1: Bucataria multiculturala - 8 aprilie 2010: orele 15-17
Obiectiv: Cunoasterea specialitatilor culinare tiganesti, romanesti si lipovenesti.
Activitati principale:
1. Un targ culinar cu bunatati tiganesti, lipovenesti si romanesti.
2. Sesiune de degustare a mancarurilor si concursuri culinare.
3. Seful bucatar impreuna cu asistentii sai vor spune povestea fiecarei retete.
4. Totul se va incheia cu dansuri pentru spectatori si o coregrafie transmisa creativ de mesageri.
Workshop 2: Arta mestesugurilor - 8 aprilie: orele 17-20
Obiectiv: Cunoasterea mestesugurilor tiganesti, lipovenesti si romanesti.
Activitati principale:
1. Un targ mestesugaresc unde veti putea afla cum se fac cazanele, lingurile, lumanarile, cum se tese sau care sunt secretele unei recolte bogate.
2. Sesiune de "biblioteca vie": 3 tineri rromi (un caldarar, un laies si un ursar), tineri care au invins toate barierele discriminarii, vor fi cartile ce vor putea fi citite de vizitatori. Concret, grupuri de 3-4 cititori le vor putea adresa intrebari celor 3 tineri pentru a afla care a fost viata lor, cu ce probleme s-au confruntat, cum au reusit sa le rezolve, etc.
3. Workshopul se va incheia cu o nunta multiculturala: intre un tigan si o romanca, cu nasi, unul lipovan si celalalt roman, cu o suita colorata, speciala, plina de muzica si voie-buna prin care vom sarbatori si Ziua Internationala a Rromilor. Coregrafia va fi o piesa de dans-teatru in 3 acte.
In final va fi realizata o parada stradala prin care vom sarbatori Ziua Internationala a Rromilor.
Workshop 3: Vestimentie si accesorii multiculturale - 9 aprilie: orele 15-17
Obiectiv: Cunoasterea artei vestimentare strabune a rromilor, romanilor si lipovenilor
Activitati principale:
1. Veti afla cum se fac bijuteriile "hand-made" si legendele costumelor, veti vedea costume si accesorii inspirate din povestile bunicilor si cartile vechi - toate confectionate de tinerii mesageri.
2. Veti putea proba costume si accesorii, veti putea face fotografii, veti putea achizitiona produse daca acestea va sunt pe plac.
3. Oricine va putea intra in povestile si jocurile propuse de tinerii organizatori.
5. Evenimentul se va incheia cu o parada si un dans impotriva discriminarii.
Workshop 4: Traditii si obiceiuri mistice - 9 aprilie: orele 17-20
Obiectiv: Cunoasterea traditiilor si obiceiurilor mistice specifice culturii tiganesti, lipovenesti si romanesti
Activitati principale:
1. Un cort al misterului in care cine intra va afla secretele care se ascund in spatele farmecelor, ghicitului in palma, in cafea, in carti.
2. Se vor talmaci vise, veti putea participa la dansuri de dezlegare, veti putea cumpara amulete cofectionate de tinerii "vrajitori", veti afla cum se folosesc plantele medicinale pentru a vindeca.
3. Vor fi prezenti animatori si veti fi introdusi in misterul traditiilor populare.
Pentru orice relatii suplimentare va rugam sa ne contactati prin e-mail la supertineri@yahoo.com sau numarul de telefon : 0746 065 744 (Mihaela Diana Podariu) sau pe adresele: http://gipsyeye.com şi http://asirys.blogspot.com